Pentru a pregăti intrarea într-un nou deceniu, odată cu anul 2020, celebrul grup de artiști Postmodern Jukebox face înconjurul lumii cu Welcome to the Twenties 2.0 Tour și va ajunge la București, în 3 noiembrie, la Sala Palatului.
Turneul își propune să deschidă porțile unei noi ere în muzică, o eră în care Scott Bradlee, creatorul Postmodern Jukebox, își dorește o reîntoarcere la stilurile și măiestria artistică ce au făcut nemuritoare muzica generațiilor anterioare.
“În secolul trecut, anii ‘20 ne-au dat Jazz-ul, forma cea mai pură a artei americane. Oare ce ne vor aduce anii ’20 ai acestui secol?”, se întreabă Bradlee. „Un lucru e sigur: lumea este obosită de clickbait, reality-show-uri mediocre și dependența de telefoane, care n-au făcut, în ultima perioadă, decât să ne dividă. Vrem să le transmitem oamenilor să uite de toate acestea, să își lase preocupările deoparte, măcar pentru o seară, și să vină alături de noi pentru pentru a se putea bucura – în viața reală! – de artiști cu adevărat talentați, de voci puternice, de sunet curat, pe scurt, de un concert 100% live!”
Turneul din 2019 al Postmodern Jukebox, Welcome to the Twenties 2.0 Tour, cuprinde 250 de orașe. Milioane de oameni vor simți vibe-ul retro ale unor piese celebre din muzica ultimilor ani – pop, rock sau R&B – reinterpretate magistral de artiștii PMJ.
“Când creăm conceptul unui turneu”, spune Bradlee, „ne concentrăm foarte mult pe alegerea celei mai potrivite voci pentru fiecare piesă, pentru că doar așa poți simți o emoție autentică și poți construi o experiență uimitoare pentru fani. Pregătiți-vă pentru o petrecere senzațională în stilul anilor ’20, cu un live performance ca în vremea Marelui Gatsby!”
Înființată de Scott Bradlee în 2009, Postmodern Jukebox are peste un miliard de vizualizări ale pieselor sale pe YouTube, cu 3,5 milioane de abonați pe canal și peste 1,7 milioane de fani pe Facebook. În ultimii 5 ani, PMJ a avut sute de concerte sold-out pe 6 continente. Au cântat la celebrul show de televiziune “Good Morning America”, au urcat pe primele poziții în iTunes și Billboard și și-au transformat în fani vedete precum Beyonce, Adam Levine (Maroon5), Gwen Stefani, Blondie, Ashton Kutcher, Zoey Deschanel sau Elisabeth Banks.
Biletele se pot cumpăra online, pe www.eventim.ro, din magazinele Vodafone, Telekom, Diverta, Cărturești, Humanitas, benzinariile OMV și supermarket-urile Carrefour, precum și de la Casa de Bilete a Sălii Palatului.
Biletele vor fi disponibile în presale de pe 15 mai până pe 26 mai, excepție făcând toate categoriile VIP.
200 lei – Normal VIP (un loc premium rezervat în rândurile 2-7, fără alte beneficii)
415 lei – VIP Tour Package (un loc premium rezervat în rândurile 6-7, poster de colecție cu autograful membrilor Postmodern Jukebox, ecuson VIP laminat, valabilitate limitată)
625 lei – VIP Meet and Greet (un loc premium rezervat în rândurile 2-5, exlusive meet & greet cu membrii Postmodern Jukebox, fotografie personală cu membrii Postmodern Jukebox, poster de colecție cu autograful artiștilor Postmodern Jukebox, ecuson oficial meet & greet laminat, valabilitate limitată)
171 lei – Categoria A
153 lei – Categoria B
126 lei – Categoria C
99 lei – Categoria D
Parteneri media: Magic FM, Magic TV.